fbpx

Beneficiile Yoga pentru managementul stresului

Beneficiile Yoga pentru managementul stresului 2160 1350 Cristian
Beneficiile Yoga pentru managementul stresului

Datând de peste 5.000 de ani, yoga este considerată de mulți drept cea mai veche practică de dezvoltare personală. Metoda clasică yoga include discipline etice, posturi fizice, controlul respirației și meditație. În mod tradițional, o practică estică, acum devine din ce în ce mai populară și în Occident. 

Multe studii au descoperit că a practica puțină yoga dimineața, noaptea sau chiar la o pauză de prânz, poate minimiza stresul și crește productivitatea. Se crede că yoga este atât de eficientă pentru ameliorarea stresului, deoarece, pe lângă beneficiile fizice pe care le aduce, ajută la o stare de spirit mai bună, la o creștere a atenției și aduce o doză importantă de compasiune față de sine.

Tehnici de diminuare a stresului în yoga

Multe dintre tehnicile cele mai cunoscute astăzi pentru reducerea stresului derivă și din practica yoga:

  • Respirație controlată
  • Meditaţie
  • Mișcare fizică
  • Imagini mentale
  • Stretching

Yoga își are originile etimologice în sanscrita, cuvântul „jug” însemnând “a uni”; iar yoga face exact asta, unește mintea, corpul și spiritul. Indiferent dacă o folosești pentru transformarea spirituală, pentru gestionarea stresului sau pentru bunăstare fizică, beneficiile pe care le poți avea de pe urma practicii yoga sunt foarte numeroase.

Următoarea este doar o listă parțială a beneficiilor yoga:

  • Stres și anxietate reduse
  • Somn profund
  • Niveluri reduse de cortizol
  • Îmbunătățirea multor afecțiuni medicale
  • Reducerea simptomelor de alergie și astm
  • Tensiune arterială scăzută
  • Ritmul cardiac mai mic
  • Dezvoltare spirituala
  • Sentiment de bunăstare
  • Tensiunea musculară redusă
  • Rezistență și flexibilitate sporite
  • Proces de îmbătrânire încetinit

Beneficiile Yoga sunt atât de numeroase încât, raportat la efortul ce trebuie depus, poate fi o alegere bună în fața multor altor tehnici ce aduc doar anumite din lunga listă.

Ce presupune yoga?

Practica yoga presupune întinderea corpului și formarea de diferite poziții, menținând respirația lentă și controlată. Corpul devine relaxat și energizat în același timp.

Există diverse stiluri de yoga, unele care presupun trecerea rapidă prin posturi, aproape ca un antrenament aerob, și altele în care te relaxezi profund în fiecare postura. Unii o văd ca pe o practică spirituală, în timp ce alții o folosesc doar ca formă de exercițiu fizic.

Beneficii

Practic, toată lumea poate vedea cu ușurință partea de beneficii fizice ale yoga, dar practica sa poate oferi și beneficii psihologice, cum ar fi reducerea stresului și un sentiment de bunăstare, și beneficii spirituale, cum este sentimentul de conectare cu Dumnezeu, cu Spiritul, sau un sentiment de transcendență. Anumite posturi pot fi practicate aproape oriunde, iar un program de yoga poate avea ore întregi sau doar câteva minute, în funcție de orarul fiecăruia.

Există mai multe mecanisme în yoga care au efect asupra nivelului de stres, ceea ce înseamnă că există mai multe modalități prin care yoga îți poate reduce stresul. Studiile arată că cele mai eficiente modalități prin care ne ajută în lupta cu stresul sunt prin îmbunătățirea stării de spirit, prin mindfulness și prin dezvoltarea compasiunii față de sine.

Îmbunătățindu-ne starea de spirit, permițându-ne să fim mai concentrați asupra momentului prezent și încurajându-ne să ne oferim o pauză, yoga devine rapid o modalitate de a reduce stresul foarte eficientă.

Câteva posibile inconveniențe

Yoga necesită un angajament de o durată mai lungă de timp, așa că alege un timp în zi în care să te așezi pe saltea pentru a îți dezvolta consistență. Este mai dificil de practicat pentru persoanele cu anumite limitări fizice; în aceste situații yoga pe scaun sau alegerea doar posturilor foarte ușoare poate fi o opțiune bună. Sunt și anumiți oameni ce se simt foarte conștienți de sine făcând unele dintre poziții. Acesta este un lucru normal. Nu vei fi singuri și, în timp, încrederea ta în sine va crește.

Comparație cu metodele de reducere a stresului

Deoarece yoga combină mai multe tehnici utilizate pentru reducerea stresului, se poate spune că oferă beneficiile combinate ale exercițiilor de respirație, exercițiilor de stretching, a programelor de fitness și a practicii meditației, într-o singură tehnică.

Cum să începi

Cursurile de yoga pot fi costisitoare, dar este posibil (deși, poate, mai dificil) să înveți dintr-o carte sau urmărind filmulețe pe youtube. Dacă alegeți a doua variantă recomandăm totuși să participați la câteva clase de începători pentru a primi un feedback obiectiv din exterior.

Cursurile de yoga pot fi minunate pentru începători – vei fi înconjurat de alți practicanți, de toate nivelurile de expertiză și abilitate, și vei avea pe cineva care îți vorbește pe timpul întregului proces, ajutându-te astfel să înveți posturile corect.

Orice metodă alegi pentru a învăța și practica, este important să încerci să o integrezi în viața de zi cu zi. Acela este momentul în care poți aduce la suprafață întreg spectru de beneficii.

 

Leave a Reply