fbpx

Cele șapte teorii

Cele șapte teorii

Cele șapte teorii 5635 3757 Cristian

Nu există nici o îndoială că plutirea funcționează. Ca instrument terapeutic, educațional și de divertisment, are efecte puternice la mai multe niveluri, inclusiv cel fizic, emoțional, intelectual și spiritual. De ce este atât de eficient? Ce poate fi atât de benefic într-un mod activ la un dispozitiv esențialmente pasiv? Este o întrebare responsabilă pentru o explozie de cercetări științifice desfășurate în întreaga lume astăzi. Dovezile strânse până acum se împart în mai mai multe categorii de explicații, corelate între ele. Printre cele mai importante se numără:

  1. Teoria antigravitației

Flotabilitatea ridicată rezultată în urma soluției dense de sare Epsom elimină senzația specifică de gravitație a corpului. Gravitația, ce se estimează a ocupa 90% din întreaga activitate a sistemului nervos central, este probabil singura cea mai răspândită cauză a problemelor de sănătate a oamenilor – dureri ale spatelui, ale picioarelor, ale articulațiilor, tensiuni ale mușchilor, toate rezultă în urma poziției noastre verticale unice. Această teorie susține că, eliberând creierul, dar și sistemul nostru osos și muscular de gravitație (detensionându-le astfel complet) se redirecționează cantități vaste de energie iar zone largi ale creierului încep să se ocupe cu lucruri specifice minții și spiritului, ajutând inclusiv la conștientizarea stării interne.

  1. Teoria undelor cerebrale

Mai interesante decât binecunoscutele unde Alpha generate de creier în momente de relaxare, sunt mai încetele unde Theta, ce sunt acompaniate de imagini vii, asocieri libere, intuiții subite, inspirație creativă, sentiment de serenitate și de apartenență la univers. Este o stare misterioasă, evazivă, cu potențial imens creator și edificator; iar experimentatorii au avut dificultăți în a o studia deoarece este greu de menținut și oamenii tind sa adoarmă când încep să genereze unde Theta. O modalitate de a învăța să produci unde Theta este să perfecționezi arta meditației. Un studiu făcut cu călugări Zen, condus de Akira Kazamatsu și Tomi Hirai, în care undele cerebrale le erau urmărite pe măsură ce intrau în stările meditative, arată că tipul de unde generate (de la Alpha la Theta) corespundeau stării mentale ale discipolilor și numărului de ani petrecuți practicând Zen. Călugării ce aveau peste douăzeci de ani de experiență meditativă generau cea mai mare cantitate de unde Theta, iar ei nu dormeau ci erau în stare de alertă mentală. Cum nu mulți dintre noi sunt dispuși să petreacă douăzeci de ani meditând pentru a invăța să genereze unde Theta, este bine de știut că mai multe studii recente (efectuate la Universitatea din Colorado și Texas A&M) au arătat că terapia prin plutire crește producția de unde Theta. Plutitorii intră rapid în starea Theta în timp ce rămân treji, fiind conștienți de toate imaginile vii și de toate intuițiile creative ce le populează mintea. Și după ce ies din bazinul de plutire, plutitorii continuă să genereze cantități mari de unde susținătoare de creativitate Theta pâna la trei săptămâni.

  1. Teoria celor două emisfere cerebrale

Creierul nostru este divizat în două jumătăți sau emisfere legate prin corpus callosum, un tract nervos. Aceste două emisfere funcționează în moduri fundamental diferite. Emisfera stângă excelează la detalii, procesând informații la scară mică. Ea operează analitic, prin împărțire. Emisfera dreaptă, pe de altă parte, este bună la a pune piesele împreună.  Funcționează prin recunoașterea tiparelor – vizual, absorbind rapid informații la scară largă. La fel cum în timpul zilei este imposibil sa vedem stelele, la fel și conținutul subtil al emisferei drepte este de obicei înecat în zgomotul dominant verbal/analitic al părții stângi, ale cărui calități sunt mai cultivate și apreciate în cultura noastră. Studii recente arată că plutirea îmbunătățește funcțiile emisferei drepte, ajutând la sincronizarea cu cea stângă, cu rezultate uimitoare pentru percepția noastră.

  1. Teoria celor trei creiere

Într-o serie de studii efectuate pe durata a 25 de ani, Paul MacLean, directorul departamentului de cercetare a creierului de al Institutului Național pentru Sănătate Mentală din Statele Unite, a descoperit ca exista trei zone suprapuse ale creierului, fiecare corespunzând unui stadiu din evoluția noastră. Cel mai vechi strat este creierul reptilian, ce controlează funcțiile de conservare, reproductivă și cele vitale. Deasupra creierului reptilian se află sistemul iambic, pe care MacLean l-a numit creierul visceral, deoarece generează toate emoțiile noastre. Cea mai recent evoluată parte a creierului nostru este neocortexul, responsabil pentru funcțiile cognitive, abstracte, pentru memorie, intelect, limba și conștiență. Cele trei creiere au multe funcții ce se suprapun dar sunt și foarte diferite in chimie, structura, acționare și stil. Trei creiere ar trebui să fie mai bune decât unul dar, din păcate, evoluția a făcut să nu fie suficientă comunicare și coordonare între neocortex și celelalte două creiere inferioare. Această lipsă de comunicare duce la o disociere cronică între creierul superior și cele inferioare, pe care o experimentăm ca pe un conflict, între conștient și inconștient, barbarism și civilizație, rațional și verbal. Sunt momente în care nivelurile sunt în armonie, așa cum sunt trăirile în care mintea și corpul sunt experimentate ca fiind unite, în momentele înălțătoare de vitalitate, sau atunci când acțiunile noastre curg fără efort, spontan. Este foarte greu de anticipat când aceste momente perfecte urmează să se întâmple. Acum există descoperiri ce sugerează că, datorită conștientizării interioare crescute și reducerii excitării senzoriale, plutirea ajută organizarea verticală a creierului, consolidând astfel comunicarea și armonia dintre nivelurile separate. A fost emisă ipoteza că plutirea ne poate asigura această experiența aproape de voie.

  1. Teoria biochimică

Neurocercetătorii au descoperit recent despre creier că este un organ endocrin ce secretă numeroase substanțe ce ne influențează comportamentul. Creierul nostru secretă hormoni ce ne fac fericiți, anxioși, depresivi, timizi, somnoroși. Fiecare dintre noi creează cantități diferite din aceste substanțe iar aceia care creează, de exemplu, mai multe endorfine, experimentează mai multă plăcere ca rezultat al unei experiențe anume decât cei ce produc mai puține. Testele arată ca plutirea crește secreția de endorfine și, în același timp, reduce nivelul mai multor substanțe asociate cu stresul, precum adrenalina, noradrenalina, ACTH și cortizolul – substanțe ce pot cauza tensiune, anxietate, iritabilitate și sunt asociate cu afecțiuni precum bolile de inima, hipertensiune și niveluri mari de colesterol. O altă teorie neurochimică este cea legată de “reîntoarcerea în uter”. Din moment ce femeile însărcinate produc de până la opt ori cantitatea normală de endorfine, fătul experimentează adevărata fericire înainte de naștere. Când un plutitor este suspendat în soluția densă, la temperatura pielii, cufundat în întuneric, în timp ce creierul produce endorfine, este posibil ca memoria subconștientă să fie adusă la suprafață și să fie făcute asocieri profunde.

  1. Teoria biofeedbackului

Datorită cercetărilor din sfera biofeedbackului știm că oamenii pot învăța să exercite control conștient asupra fiecărei celule din organism. Procese ce se credeau involuntare, precum ritmul și amplitudinea undelor noastre cerebrale, vindecarea, presiunea arteriala, rata sau forța contracțiilor inimii, rata respiratorie sau secreția de hormoni și neurotransmițători, se crede acum că pot fi controlate. Biofeedbackul funcționează prin creșterea concentrației, prin focusul asupra unei singure, subtile, schimbări în corp, ce este amplificată de către organism. Putem astfel să oprim conștientizarea mediului exterior iar această oprire a stimulilor externi este exact ce face bazinul de plutire cel mai bine. În bazin, fiecare senzație fizică este augmentată și, deoarece nu există nici o distragere din exterior, ne putem relaxa profund și ne putem concentra în voie asupra oricărei parți a corpului nostru.

  1. Teoria homeostazei

Corpul uman are un sistem foarte bine pus la punct de monitorizare și de autoreglare ce lucrează constant să mențină corpul în homeostază – o stare optima de balans, armonie, echilibru și stabilitate. Gândind în acești termeni, putem defini stresul ca pe o perturbare a echilibrului intern, o deranjare a homeostazei noastre naturale. Cercetările arată că multe dintre efectele cele mai puternice ale plutirii vin din tendința de a aduce corpul la o stare de homeostază. Când vedem mintea și corpul ca un singur sistem, devine clar ca stimulii externi funcționează ca posibil perturbatori ai echilibrului sistemului. Orice zgomot, orice grad al temperaturii deasupra sau dedesubtul nivelului optim al corpului, orice interacțiune cu alți oameni, orice vedem și simțim ne pot perturba homeostaza. Când intrăm în bazin ne oprim abrupt din a face ajustări la stimulii externi. De vreme ce nu există nici o amenințare exterioară, nici o presiune de a ne adapta la eveniment exterioare, organismul își poate dedica toată energia pentru a se restaura. Starea normala este, desigur, cea de sănătate, vigurozitate, entuziasm și o imensă plăcere de a fi în viață.

 

Leave a Reply