fbpx

Trei tehnici meditative pe care le poți practica în timpul plutirii

Trei tehnici meditative pe care le poți practica în timpul plutirii

Trei tehnici meditative pe care le poți practica în timpul plutirii 1080 1080 Cristian

Terapia prin plutire este văzută des ca o metodă de detensionare fizică, dar este cunoscută și pentru abilitatea sa de a intensifica claritatea mentală.

Bazinul de plutire este un mediu ideal în care plutitorii își pot calma mintea și în care pot ajunge într-un loc al relaxării și pozitivității. Datorită distragerilor minime, meditația poate fi intensificată în bazin. Cu toate că nu trebuie să faci nimic special pentru a accesa beneficiile profunde ale plutirii, iată trei tehnici de meditație pe care le poți experimenta în bazinul de plutire și care te pot ajuta să iți îmbunătățești ședința de plutire.

Concentrează-te pe respirație

Cea mai simplă și cunoscută tehnică de meditație este conștientizarea respirației, care îți poate ajuta mintea din a rătăci, centrându-ți atenția pe respirație. Exercițiile de respirație pot ajuta corpul să minimizeze reacția la situațiile stresante și să scadă producția de hormoni specifici stresului, incluzând cortizolul.

Încearcă să practici concentrația pe respirație în bazinul de plutire respirând încet și adânc pe nas, umplându-ți complet plămânii cu aer. Ține respirația câteva secunde după care încet expira tot aerul din plămâni. Încearcă să te concentrezi pe senzația provocată de aerul ce intră și iese din corpul tău sau pe număratul respirațiilor. Repetă de câte ori dorești.

Suplimentar, poți încerca să respiri abdominal. În timp ce plutești, fii atent la locul unde își are originea respirația în corpul tău. Dacă realizezi că este prea scurtă sau în piept, lasă-ți respirația să se transfere în jos, în stomac. Încearcă să nu forțezi procesul. În schimb, urmărește-ți respirația cu atenția și ghideaz-o încet către stomac.

Respirația abdominală activează “răspunsul de relaxare” al sistemului nervos parasimpatic, în timp ce reduce activitatea sistemului nervos simpatic, responsabil pentru reacția cunoscută și ca “luptă sau fugi”, reducând astfel stresul, anxietatea, furia și inflamațiile.

Conștientizarea corpului

Odată ce ai experiența conștientizării respirației, explorează practica conștientizării corpului pentru a încuraja relaxarea musculară în timpul plutirii. Studii efectuate la Universitatea din Oregon arată cum antrenarea integrativă a minții și corpului poate rezulta în schimbări la nivelul creierului ce ne pot apăra de boli mentale și pot ajuta la o stare de sănătate generală.

Începe prin a inspira adânc, după care direcționează-ți atenția către o anumită parte a corpului, cum este piciorul. Concentrează-te pe acea parte și lasă tensiunea să se risipească pe măsură ce expiri. Repetă exercițiul cu diverse părți ale corpului unde se adună de obicei tensiunea, incluzând umerii, gâtul, șoldurile și gură.

O alternativă la aceasta tehnică este să urmărești cu atenția fiecare parte a corpului, însoțită de un gând relaxare de. Inspiră adânc și pe expirație direcționează atenția și relaxează pe rând fiecare parte a corpului. Începe cu scalpul, ochii, obrajii, gura și coboară treptat către gât, umeri, brațe și palme, până în vârful degetelor. Continuă cu spatele, omoplații, coboară pe șira spinării, la pelvis, la piept, inimă și stomac. Coboară spre picioare, genunchi, gambe, glezne, tălpi, până în vârful degetelor. În acest moment întreg corpul este relaxat și continuă să se afunde în starea de relaxare totală.

Eliberează stresul prin vizualizare

Ultima metodă de meditație, vizualizarea, este practicată cel mai bine împreuna cu conștientizarea respirației și a corpului. În timp ce practici oricare dintre cele doua exerciții, adaugă o componentă vizuală, precum lumina, pentru a te ajuta să îți concentrezi atenția. În timp ce inspiri, imaginează-ți o lumină pătrunzându-ți întreg corpul. Dacă ai orice probleme sau gânduri negative în viață, expiră negativitatea sub forma unui nor închis la culoare sau fum. Meditația vizualizării te poate ajuta să scapi de problemele sau gândurile care te pot ține pe loc de la un rezultat pozitiv.

Leave a Reply